Teme pentru bradul de Craciun 2021

Teme pentru bradul de Craciun 2021

Nicio alta luna din an nu ne starneste atat de multe sentimente frumoase asa cum o face decembrie.
Empatie, emotie si compasiune, entuziasm si nerabdare, aceasta luna din an vine cu atat de mult bine si frumos, in suflete si-n case.
Cu-atat mai mult in acest an, pentru multi dintre noi sageata prioritatilor si-a schimbat directia si ne-a facut sa ne reintoarcem la simplitate si la bucurii marunte sau sa ne definim si mai profund stilurile care ne fac sa ne simtim bine.
Nu puteau face exceptie nici tendintele de decorare a bradului de Craciun, pentru care am venit cu cateva sugestii.

Asa cum v-am scris si in alte articole, orice lucru modificat/realizat in casa trebuie sa se potriveasca cu gusturile tale, cu ceea ce te face sa te simti bine, asa ca niste reguli scrise nu vor functiona pentru tine daca nu te regasesti in ele si nu sunt in concordanta cu stilul si principiile tale.


In timp ce unii decoreaza in mod clasic, altii vor an de an ceva nou, asa ca noi iti vom creiona cateva tendinte, iar tu vei alege ce ti se potriveste, pentru ca pornind de la o idee clara despre modul in care ar trebui sa arate bradul tau, lucrurile se vor aseza mult mai usor si vei achizitiona exact acele decoratiuni care iti sunt necesare, pentru a realiza decorul visat.

Primul lucru care va influenta alegerile tale, este locul in care vei amplasa bradul si stilul de amenajare al casei tale.
Living, bucatarie sau camera de oaspeti, camera copiilor, casual, colorat, glamour – toate astea te vor ajuta din start sa-ti formulezi o idee si sa alegi tema corecta pentru decorarea bradului in 2021.

1. Bradul in ton cu decoratiunile din casa.
In ultimii 2 ani si datorita conjuncturilor, multi dintre noi ne-am axat pe lucrurile inteligente si utile pentru casa, cultivandu-ne abilitatile practice, asa ca am invatat treptat sa confectionam coronite, ornamente si decoratiuni care ne-au definit stilul si personalitatea mai mult ca niciodata.


Ratan, fetru, fructe uscate, lemn, hatie colorata sau carton, sunt doar cateva dintre materialele de baza care te pot ajuta sa creezi cele mai spectaculoase si pline de personalitate decoratiuni, atat pentru brad cat si pentru restul casei. Sclipici, bilute colorate, panglici multicolore, baloane, vin in ajutor stimulandu-ti creativitatea, asa ca mai departe depinde doar de tine si de indemanarea ta sa creezi si decorezi pe placul tau.

2. Ramai la stilul traditional
Sa cauti inspiratie in trecut nu e deloc gresit, dimpotriva!
Alege culori care se repeta in decorul casei tale, aduna laolalta decoratiuni ce ti-au ramas in suflet an de an, funde si luminite cu care te poti distra fara sa investesti an de an, daca nu simti nevoia sa faci asta.

3. Coloreaza!
In suflet, in casa si-n brad.
Craciunul nu e doar verde si rosu, daca tu nu simti asa. Culorile curcubeului sunt suficiente, iar daca gusturile tale sunt multicolore si stralucitoare, arata asta si-n sarbatorile tale! Combina multe culori sau opreste-te la 2-3 preferate si joaca-te cu ele!

Pastreaza totusi ca regula luminile crem si albe pe care le vei suprapune peste decorul tau viu colorat, care vor indrepta atentia catre decoratiunile tale.

Daca totusi asta nu se potriveste cu ideea ta, nici luminitele multicolore nu vor fi o alegere gresita, cat timp le vei combina cu decoratiuni mai simple, transformandu-le astfel in punct focal al decorului.

4. Nu vrei sa ai neaparat un copac in casa de Craciun? Nicio problema! Daca doresti un aspect contemporan, variantele sunt multiple! Dar cea mai spectaculoasa si de suflet varianta aleasa de noi este realizarea unui brad reprezentativ confectionat fie din fotografii de suflet, cu ai casei si cu toti cei dragi, fie din felicitari colectionate in timp, pe tema Craciunului. Poti finaliza apoteotic constructia ta amplasand o instalatie potrivita, care va contura si mai bine forma decorului tau.

Celelalte variante sunt inepuizabile, insa apeleaza din plin la creativitatea si inventivitatea ta.

Nu duci lipsa de ele, asa-i? 😉

5. Una dintre cele mai mari tendinte de decor in 2021, opusa minimalismului – maximalismul – poate fi o adevarata provocare pentru tine daca te regasesti in acest stil. Maximalismul a venit ca raspuns la excesul de minimalism din ultima perioada. El reprezinta o estetica a excesului si se bazează pe emotie, pe integrarea în decorul casei a lucrurilor pe care le iubesti. Inghesuirea fiecarei crengi a bradului nu a fost niciodata mai cool ca in acest an.
Daca va intrebati cum sa faceti un brad de Craciun sa arate si mai plin, decoratiunile la scară larga si ghirlandele stufoase in abundenta lor pot ajuta sa umpleti golurile dintre straturile de ramuri.


Ganditi-va la nuante indraznete, bijuterii luminoase, modele mixte, metalizate și multa personalitate!

6. Daca esti fericit atunci cand in jurul tau sunt lucruri simple, cu destinatii si utilizari bine definite, cu siguranta minimalismul este stilul tau.


Mergi in continuare pe stilul curat in care ti-ai amenajat casa sau contrasteaza cu un brad amenajat in stil minimalist in spatiile in care ai facut alegeri mai indraznete.
Decoratiuni putine, dar deosebite. Uneori bogatia coronamentului este suficienta, incat acoperirea lui ii poate stirbi din frumusete.

7. Daca esti inconjurat de dealuri sau munti sau doar tanjesti dupa un strop de rural in casa ta, alege sa decorezi un brad pe aceasta tema. Adu stilul rustic, natural in caminul tau prin decoratiuni mate, in culori pale, decolorate, care se potrivesc de minune in camerele cu accente din lemn.
Conuri de pin, pene, accente verzi, nuante ruginii – nu vei da gres, garantez!

8. Pentru o abordare moderna a temelor pentru pomul de Craciun, fiti cu ochii pe cele mai indraznete tendinte de design interior ale anului. Albastrul profund regasit in nuanta peretilor, canapeaua contemporana din catifea si bradul decorat cu auriu contrastant creeaza cu siguranta un impact vizual in fata caruia n-ai cum sa nu exclami admirativ: „Wow!”


Daca stralucirea si luxul sunt cele care te fac fericit, ai la dispozitie atat de multe variante de brazi si decoratiuni scumpe, cu ajutorul carora poti crea decorul care va reflecta personalitatea ta si a casei tale.
Bronzul decolorat, alama lustruita și metalele amestecate emana un stil sic, sofisticat.

9.Bradul in camera copiilor
Brazii de Craciun din camerele copiilor vostri sunt un lucru real. Asta nu s-ar fi intamplat niciodata in anii 80, nu?! Dar vremurile se schimba. Stiu multe familii care cumpara mai mult de un brad, asa ca de ce nu inca unul in plus?
Micut, dragalas, decorat in tonurile si temele copilariei, cu siguranta vei vedea in jur doar fericire! Il puteti decora impreuna, facand din asta o traditie, adunand in acest mod amintiri frumoase legate de aceasta sarbatoare atat de draga tuturor!

10. „Tema mea preferata a bradului de Craciun din acest an este un brad de inspiratie scandinava. Aceasta abordare a decoratiunilor de Craciun iese in evidenta prin naturaletea cu care este incorporat bradul in spatiul inconjurator. In loc sa fie ales in mod evident ca punct focal, copacul pur si simplu completeaza aspectul general al spatiului”, spune Jessica Harris, designer de interior, Living Spaces .

Atunci cand decorati dupa o tema aleasa, trebuie să existe continuitate intre un element comun, precum paleta de culori sau materialele, pentru a obtine o estetica uniforma si puternica.
Ganditi-va la o tema a bradului de Craciun ca la o poveste care transforma spatiul intr-un taram magic al minunilor.

Fii fidel propriului gust, pentru că nimic din ceea ce îți place cu adevărat nu se demodează vreodată.
Billy Baldwin