Mobilier multifuncțional: pat rabatabil, masă extensibilă

Mobilierul multifuncțional este promisiunea oricărui catalog pentru locuințe mici: patul dispare în perete, masa se dublează, scaunele se agață în cui, taburetul e și ladă. O parte din aceste promisiuni se țin și schimbă o garsonieră; o altă parte sunt trucuri care arată bine în showroom și stau nefolosite acasă, pentru că transformarea cere, de fiecare dată, cinci minute și două mâini libere. Diferența nu stă în produs, ci în cât de des îl vei transforma.

Articolul trece prin piesele care contează, cu dimensiuni din fișe de producător, ca să poți verifica pe plan înainte de a cumpăra. Metoda generală a locuinței mici, de la triere la ordinea deciziilor, este în ghidul complet de amenajare a unei locuințe mici; aici intrăm doar în mobilier.

Testul sincer: zilnic sau rar?

Înainte de orice fișă tehnică, o singură întrebare pentru fiecare piesă: funcția a doua va fi folosită zilnic, săptămânal sau de câteva ori pe an? Răspunsul decide ce mecanism merită banii.

• Zilnic (patul din garsonieră, masa la care mănânci, biroul la care lucrezi): transformarea trebuie să dureze sub un minut, fără să muți altceva din loc. Aici merită un mecanism bun, montat corect, și merită să planifici camera în jurul lui.
• Săptămânal (masa extinsă duminica, scaunele în plus): poate cere două minute și un drum până la debara; mecanismul trebuie să fie robust, nu rapid.
• De câteva ori pe an (patul pentru oaspeți): aproape orice merge, iar criteriul devine cât de puțin loc ocupă în restul timpului.

Piesele care pică testul sunt cele cu funcția a doua „pentru orice eventualitate”: costă în spațiu, în greutate sau în confortul funcției principale, și plătești zilnic pentru un beneficiu pe care nu îl folosești.

Patul rabatabil în perete

Patul rabatabil scoate din cameră, ziua, obiectul care ocupă cel mai mult loc; este și piesa cu cele mai multe condiții, iar ele se verifică pe plan, cu cifre din fișa modelului ales.

Cât loc cere închis și deschis

Fișa unui pat rabatabil vertical de 140×200 cm, de la un producător german, dă gabaritul închis la 223,3 cm înălțime, 160,7 cm lățime și 40 cm adâncime, și adâncimea deschis la 224 cm. Patul închis este, așadar, un dulap de 40 cm adâncime, cu puțin peste 30 cm liberi până la un tavan de 2,55 m, înălțimea minimă legală a camerelor de locuit; sub o grindă sau sub un tavan coborât, înălțimea se verifică prima. Deschis, patul intră 224 cm în cameră, iar lângă el mai trebuie să rămână culoarul: ghidul de planificare NKBA cere pentru o cale de trecere cel puțin 91 cm. Adunate, patul vertical deschis și culoarul de pe o latură cer de ordinul a 3,15 m liberi măsurați de la peretele pe care e montat.

Varianta orizontală, la care patul se rabatează pe latura lungă, schimbă proporțiile: fișa unui model orizontal de 160×200 cm, de la același producător, dă 186 cm înălțime, 220,8 cm lățime, 40 cm adâncime închis și 182,3 cm adâncime deschis. Cere un perete mai lat, dar intră mai puțin în cameră și lasă loc de rafturi deasupra, de obicei compromisul mai bun într-o cameră îngustă. Ambele fișe dau înălțimea de culcare la 50 cm, ca la un pat obișnuit.

Salteaua și lenjeria

Un pat rabatabil nu primește orice saltea. Ambele fișe limitează grosimea saltelei la 20 cm, iar cea a modelului orizontal explică și de ce: distanța dintre somieră și panoul din spate este de 21 cm. Salteaua se alege, deci, odată cu patul, nu după; cea existentă din dormitor este frecvent mai groasă și nu intră. Același producător notează că, dacă vrei să închizi patul cu lenjeria pe el, salteaua trebuie să fie mai subțire decât maximul. Pentru folosire zilnică, exact aceasta decide dacă patul va fi închis dimineața sau va rămâne deschis pentru totdeauna: dacă trebuie să dezbraci patul în fiecare zi, nu îl vei închide.

Ancorarea și peretele

Fișele celor două modele spun același lucru în termeni fără echivoc: patul trebuie fixat într-un perete solid și poate fi folosit numai în stare asigurată. Sarcinile din fișe, 240 kg la modelul vertical și 300 kg la cel orizontal, trec prin diblurile din perete. Într-un apartament, peretele solid este de obicei cel structural sau de zidărie; un perete despărțitor din gips-carton obișnuit nu este, iar dacă locul patului cade pe un astfel de perete, structura lui se decide la renovare, cu întărituri planificate pentru sarcina patului, așa cum arată articolul despre montajul unui perete din rigips. Montajul este treaba unui montator cu instrucțiunile producătorului în mână.

Unde stă canapeaua

Multe planuri se împiedică de ce se află în fața patului. Un pat vertical coboară pe 224 cm; o canapea de trei locuri are, după fișa unui producător răspândit, 105 cm adâncime, deci nu poate sta în fața lui decât dacă o muți în fiecare seară, ceea ce pică testul. Soluțiile care trec testul sunt trei: patul cu canapea integrată, peste care patul se desface fără să muți nimic; patul orizontal, cu 182 cm deschis, în fața căruia încape un birou îngust care rămâne pe loc; sau, cel mai simplu, fotolii ușoare și o măsuță, nu o canapea, pe care le împingi cu piciorul. Cum se separă zona de dormit de restul într-o singură cameră, cu patul rabatabil ca una dintre variante, este în articolul despre amenajarea garsonierei.

Canapeaua extensibilă: pentru oaspeți sau zilnic

Canapeaua extensibilă este soluția frecventă, pentru că nu cere nici perete solid, nici montaj. Fișa unei canapele extensibile cu trei locuri, de la un producător răspândit, dă gabaritul la 225 cm lățime, 105 cm adâncime și 83 cm înălțime, suprafața de dormit la 144×199 cm și o ladă sub șezut pentru lenjeria de pat. Suprafața de dormit este comparabilă cu un pat dublu îngust, iar lada rezolvă unde stau pilota și pernele peste zi.

Pentru oaspeți, canapeaua extensibilă trece testul: câteva nopți pe an pe o saltea de canapea sunt acceptabile, iar restul anului ai o canapea. Pentru dormit zilnic, lucrurile stau altfel: salteaua unei canapele extensibile este, prin construcție, parte dintr-un șezut, deci mai subțire și împărțită în secțiuni, cu o îmbinare pe care o simți; în plus, transformarea de seară și de dimineață, cu scoaterea și strângerea lenjeriei, cade în categoria „zilnic”, unde trebuie să dureze sub un minut. Cine doarme în fiecare noapte pe ea ajunge, de obicei, să o lase deschisă, moment în care avea nevoie de un pat. Într-o garsonieră, un pat adevărat, separat printr-o etajeră sau o perdea, și o canapea mică, obișnuită, bat canapeaua extensibilă mare din mijlocul camerei; dacă rămâi totuși la ea, verifică pe plan cei 199 cm deschiși plus spătarul, liberi în fiecare seară.

Masa extensibilă

Masa extensibilă trece testul cel mai ușor, pentru că funcția a doua este chiar funcția principală, doar mai mare. Două formate din fișele unui producător răspândit acoperă o mare parte din situații: masa de 80/120×70 cm, pentru 2 persoane, extinsă pentru 4, și masa de 140/196×85 cm, pentru 4 persoane, extinsă pentru 6; la ambele, extensia se depozitează sub blat, în masă, ceea ce rezolvă întrebarea uitată de obicei: unde stă placa în restul timpului.

Numărul de locuri din fișă se poate verifica cu o regulă de planificare: ghidul NKBA dă pentru fiecare persoană așezată la o masă de 76 cm înălțime un spațiu de 61 cm lățime și 46 cm adâncime pentru genunchi. La o lungime de 140 cm încap două persoane pe fiecare latură lungă (122 cm din 140), iar la 196 cm trei (183 cm din 196), exact cele 4, respectiv 6 locuri din fișă; la masa mică, 80 cm înseamnă o persoană pe latură, iar la 120 cm cele două locuri pe latură din fișă stau cu 2 cm sub cei 122 cm ai regulii, deci puțin mai strâns.

Spațiul din jurul mesei contează mai mult decât masa, și aici tot ghidul NKBA dă cifrele: în spatele unei persoane așezate, acolo unde nu trece nimeni, 81 cm de la marginea mesei la perete; acolo unde trebuie să treacă cineva pe lângă scaun, 91 cm pentru trecere laterală și 112 cm pentru mers normal. Într-o locuință mică, aceste cifre se verifică pentru masa extinsă, nu pentru cea închisă: masa de 140 cm cu o latură lungă la perete și bancă pe partea peretelui economisește cei 81 cm pe o parte și se trage de la perete doar pentru ocazii. Aceeași logică se aplică mesei rabatabile de pe balconul închis, prinsă de peretele clădirii pentru două persoane.

Scaunele pliante și unde le agăți

Masa extinsă la 6 locuri cere 6 scaune, pe care, în restul timpului, nu ai unde să le ții. Scaunele pliante rezolvă problema numai dacă au un loc al lor: fișa unui scaun pliant de la un producător răspândit dă gabaritul la 44 cm lățime, 51 cm adâncime și 77 cm înălțime, cu șezutul la 46 cm, testat pentru 110 kg după EN 12520 și EN 1022, și notează că orificiul din spate permite agățarea lui pe perete; ambalajul lui pliat are 9 cm grosime. Două sau patru scaune încap, deci, agățate pe cârlige, într-o fâșie de perete de sub 10 cm adâncime: pe spatele ușii de la debara, pe peretele lateral al unui dulap, pe peretele unui hol îngust, deasupra înălțimii umărului, unde nu fură nimic din culoar.

Nu cumpăra scaune pliante fără să le fi hotărât cârligele: rezemate în spatele ușii, stau strâmb, se răstoarnă și ajung în drum. Și nu le folosi ca scaune de zi cu zi: șezutul de 38×33 cm din fișă este bun pentru o cină, nu pentru opt ore la laptop.

Bancheta cu depozitare și taburetul-ladă

Bancheta cu capac este una dintre puținele piese la care funcția a doua nu costă nimic: stai pe ea ca pe o bancă, iar sub capac încap pături, pantofi de sezon sau fețe de masă. Trece testul cu două condiții. Prima: ce pui înăuntru se scoate rar, pentru că ridicarea capacului cu pernele pe el cere două mâini; lenjeria de rezervă, da, pantofii de zi, nu. A doua: bancheta stă unde oricum ai sta, la masă pe partea peretelui, la picioarele patului, în hol sub cuier.

Taburetul-ladă, varianta mică, este bun ca loc în plus la masă, ca suport de picioare și ca depozitare pentru lucruri plate și rar folosite. Pică testul când în el ajung lucruri de zi cu zi, telecomenzi, încărcătoare, jucării, pentru că atunci capacul se ridică de zece ori pe zi.

Patul cu sertare

Patul cu sertare sau cu somieră rabatabilă și ladă are cel mai bun raport între spațiul câștigat și efort, pentru că nu trebuie transformat deloc: dormi pe el ca pe orice pat, iar volumul de sub saltea ține lenjeria, păturile și hainele de sezon. Pe plan se verifică două lucruri: sertarele laterale cer culoar liber pe partea pe care se trag, iar lada cu somieră rabatabilă cere o latură liberă pe care stai când ridici somiera. Toate variantele, cu dimensiuni de saltele și reguli de culoar, sunt în articolul despre dormitorul mic.

Biroul care se pliază în perete

Biroul rabatabil merită într-o locuință mică, cu condiția să fii sincer în privința orelor de lucru. Fișa unei mese rabatabile de perete de la un producător răspândit dă blatul la 74×60 cm, înălțimea ansamblului pliat la 43 cm și două locuri; se fixează la înălțime de masă sau de bar, iar pliată, partea fixă rămâne poliță pentru lucruri mici. Pentru un laptop și un caiet, 74×60 cm ajung; pentru două monitoare, nu, și un birou cu monitoare oricum nu se mai pliază. Pentru câteva ore pe săptămână, blatul rabatabil și un scaun pliant pe cârlig alături sunt soluția corectă; pentru opt ore pe zi, biroul trebuie să fie un birou adevărat, cu scaun adevărat, și întrebarea devine unde îl separi de restul camerei, discutată în articolul despre biroul în dormitor sau în living. Și blatul rabatabil se fixează cu șuruburi și dibluri potrivite peretelui, după fișa producătorului.

Măsuțele cuib și etajera-paravan

Măsuțele cuib, două sau trei mese care intră una sub alta, ocupă locul uneia, se despart în câteva secunde când ai oaspeți și nu au mecanism care să se strice. Singura condiție: cea mare să fie suficient de mare ca măsuță de zi cu zi.

Etajera deschisă, folosită ca paravan, face două lucruri deodată: depozitează și separă, fără să ia lumina. Fișa unei etajere modulare răspândite, de 77×147 cm, dă adâncimea la 39 cm și sarcina maximă la 13 kg pe poliță, și avertizează explicit asupra riscului de răsturnare și a nevoii de fixare cu șuruburi și dibluri potrivite peretelui. O etajeră perpendiculară pe perete, ca paravan, se fixează de peretele de care se sprijină cu un capăt și de pardoseală sau de tavan dacă e mai înaltă decât lată; autoritatea americană pentru siguranța produselor cere ancorarea oricărui mobilier cu sertare, uși și rafturi, pentru că răsturnarea se petrece cât ai clipi. Cum se compară etajera cu perdeaua, cu paravanul și cu peretele din gips-carton este în articolul despre separarea zonei de dormit.

Ce merită și ce e un truc

Merită piesele la care funcția a doua se folosește des și transformarea e scurtă, sau la care nu cere transformare deloc: patul cu sertare sau ladă, masa extensibilă cu placa depozitată în masă, patul rabatabil cu canapea integrată sau cu ședere ușoară în față, bancheta cu capac acolo unde oricum ai sta, scaunele pliante cu cârligele hotărâte dinainte, blatul rabatabil pentru lucrul ocazional, măsuțele cuib și etajera-paravan ancorată.

Și piesele care, de obicei, sunt doar un truc: canapeaua extensibilă mare „în caz că”, pe care nu doarme nimeni; taburetele-ladă pline cu lucruri de zi cu zi; măsuța de cafea cu blat ridicabil în casa în care nu se mănâncă pe canapea; patul rabatabil în fața unei canapele pe care o muți în fiecare seară; mesele „transformabile” cu patru funcții și un mecanism pe care nu îl înțelege nimeni din casă. Dacă nu poți spune de câte ori pe săptămână vei face transformarea, răspunsul este „niciodată”, și atunci piesa simplă, de dimensiunea potrivită, bate piesa multifuncțională.

Greșeli frecvente

• Pat rabatabil cumpărat înainte de saltea, cu salteaua existentă de peste 20 cm care nu intră în corp.
• Pat rabatabil pe perete de gips-carton obișnuit sau montat fără instrucțiunile producătorului.
• Canapea adâncă în fața patului vertical, pe care trebuie să o muți în fiecare seară.
• Canapea extensibilă ca pat de fiecare noapte, care ajunge să rămână deschisă.
• Masa extensibilă verificată pe plan doar închisă, fără cei 81–112 cm din spatele scaunelor când e deschisă.
• Scaune pliante fără cârlige, rezemate în spatele ușii.
• Etajeră-paravan neancorată, mai înaltă decât lată, lângă pat sau lângă locul de joacă.