Colțul de studiu pentru școlar

Biroul este piesa din camera copilului la care se stă cel mai mult și care se cumpără cel mai prost: la înălțime de adult, pentru un copil de 120 cm, pus în colțul rămas liber, cu spatele la fereastră și cu lampa de pe noptieră adusă pe post de lumină de lucru. Rezultatul este un copil care scrie cu umerii ridicați, cu umbra mâinii pe caiet, și care își face temele la masa din bucătărie, pentru că acolo e mai bine.

Colțul de studiu se planifică în patru decizii, în această ordine: unde stă biroul, cât de înalte sunt biroul și scaunul față de copil, de unde vine lumina și ce se întâmplă cu ecranul. Depozitarea și prizele vin după. Articolul de față ia deciziile pe rând; locul biroului în planul întregii camere, alături de zona de dormit și de cea de joacă, este în ghidul complet de amenajare a camerei copilului.

Unde stă biroul

Lista de verificare a licht.de pentru învățatul de acasă pune locul biroului înaintea oricărei lămpi: biroul lateral față de fereastră, fără fereastră în spate. Lumina zilei care vine din lateral cade pe caiet fără să orbească și fără să arunce umbra copilului pe hârtie; fereastra din față aduce cerul luminos direct în ochi și face ecranul greu de citit, fereastra din spate se oglindește în ecran. Pentru un copil dreptaci, fereastra stă în stânga, pentru un stângaci în dreapta, după aceeași logică ca lampa de birou, de care este vorba mai jos.

A doua regulă ține de atenție, nu de lumină: din scaun, copilul nu trebuie să vadă patul și raftul cu jucării. Biroul cu fața la perete sau la fereastră, cu zona de joacă în spate, ține cele două lumi separate; biroul cu fața la cameră transformă fiecare pauză într-o întoarcere la joacă. În camera mică, unde biroul nu încape decât pe peretele ferestrei, se verifică un singur lucru: caloriferul de sub fereastră rămâne liber în față, cu biroul tras cu câțiva centimetri de la perete sau cu un blat care se oprește deasupra lui, și fereastra se poate deschide cu scaunul la locul lui.

Ultima verificare este scaunul: în spatele biroului rămâne loc ca scaunul să fie tras și copilul să se așeze fără să se lovească de pat sau de dulap. Pe planul desenat, biroul ocupă blatul plus adâncimea scaunului tras; fără această bandă, cel mai bun birou rămâne nefolosit.

Înălțimea biroului și a scaunului după copil

Biroul nu se alege după vârstă, ci după înălțimea copilului. Asigurătorul german de accidente, care răspunde și de școli, dă trei repere: copiii de la 105 cm înălțime stau la un birou de 46 cm, cei de 120 cm la un birou de 52 cm, iar cei de la 135 cm la un birou de 58 cm. Biroul de adult, la care blatul stă în jur de 72 cm, cât treapta de sus a birourilor reglabile, este cu o palmă și jumătate prea înalt pentru un copil de clasa întâi, iar scaunul ridicat ca să compenseze lasă picioarele în aer.

Același asigurător dă și testul care se face acasă, în trei secunde: copilul stă pe scaun cu tălpile ferm pe podea, coapsele și gambele în unghi drept, iar antebrațele așezate pe blat fac și ele unghi drept la cot. Dacă umerii se ridică, biroul este prea înalt; dacă picioarele atârnă, scaunul este prea înalt; dacă genunchii urcă peste șold, scaunul este prea jos. Standardul european pentru mobilierul școlar, EN 1729, formalizează exact acest lucru: mărimile de scaun și de masă se stabilesc după statura copilului, înălțimea scaunului după distanța de la podea la spatele genunchiului, înălțimea mesei după înălțimea cotului în poziție șezând. Un scaun și un birou cu marcajul de mărime EN 1729 pe etichetă sunt o garanție că raportul dintre ele este corect; acasă, varianta practică este mobilierul reglabil.

Biroul reglabil

Fișa unui birou pentru copii al unui producător răspândit arată cum funcționează: blatul se fixează la 52, 61 sau 71 cm, ceea ce acoperă copilul de la începutul școlii până aproape de înălțimea unui blat de adult, și se înclină pentru desen și citit. Birourile cu reglaj continuu, pe cremalieră sau cu manivelă, fac același lucru fără trepte. Important este să existe reglaj pe toată plaja, nu doar două poziții, și ca reglajul să fie suficient de simplu încât să se facă de două ori pe an, nu niciodată.

Scaunul contează mai mult decât biroul

Un birou prea înalt se poate corecta parțial cu scaunul; un scaun nepotrivit nu se corectează cu nimic. Scaunul pentru școlar are șezutul reglabil pe înălțime și, la cel mic, un suport de picioare sau o treaptă, pentru că la un birou fix picioarele nu ajung pe podea. Testul organizației de consumatori care a comparat birouri de școlari cere șezutul la înălțimea genunchiului, fără să apese în spatele genunchilor, cu tălpile pe podea. Spătarul se reglează și el; brațele lipsesc sau sunt scurte, ca scaunul să intre sub blat. Scaunul rotativ cu rotile este bun de la vârsta la care copilul nu îl mai folosește drept carusel; până atunci, un scaun reglabil pe patru picioare, cu treaptă, este alegerea liniștită. Cum se aleg piesele care se reglează pe măsură ce copilul crește, inclusiv scaunul cu șezut și treaptă mobile, este în articolul despre mobilierul care crește odată cu copilul.

Cât de mare să fie blatul

Adâncimea decide dacă pe birou încap, în același timp, un caiet deschis, un manual și un laptop. Testul de birouri pentru școlari cere cel puțin 80 cm adâncime și, pentru lucrul la tastatură, 10–15 cm loc pentru mâini în fața ei. Multe birouri pentru copii sunt mai puțin adânci: fișa citată mai sus dă 65 cm, suficient pentru caiete și desen, strâmt pentru un monitor în spatele tastaturii. Decizia depinde de cât de curând apare ecranul: pentru clasele mici, un blat de 60–65 cm este bun și ocupă puțin; pentru școlarul mare, care lucrează cu monitor, blatul de 80 cm sau un birou de adult cu scaun reglabil este alegerea care nu se repetă.

Lățimea contează mai puțin, cu o condiție: ca pe blat să nu locuiască nimic altceva decât lucrul de acum. Un blat de circa un metru lățime, cât dau fișele birourilor pentru copii, lasă loc pentru caiete în stânga și manual în dreapta, cu lampa în colț; lucrurile permanente, creioanele, suportul de cărți, boxa, pleacă pe raft sau în sertar. Colțul de studiu nu are nevoie de un birou mare, ci de un birou gol.

Lumina de lucru

Lumina zilei din lateral este prima sursă, dar temele se fac și iarna, la ora cinci. licht.de dă pentru sarcinile de citit 500 lx pe suprafața de lucru, mult peste ce ajunge pe blat de la o plafonieră obișnuită, și spune din ce lampă vine: una de birou, rotativă și pivotantă, așezată pe partea opusă mâinii cu care scrie copilul, pentru dreptaci în stânga, pentru stângaci în dreapta, ca umbra mâinii să nu cadă pe rând. Brațul articulat lung, care aduce lumina deasupra caietului fără să stea în câmpul vizual, este mai important decât orice alt detaliu al lămpii. Lampa fixată cu clemă sau cu picior pe marginea blatului eliberează suprafața.

Lampa de birou singură nu ajunge: licht.de cere, pe același slide, fără contraste mari și fără reflexii pe ecran. Tradus, lumina generală a camerei rămâne aprinsă în timp ce copilul învață, ca blatul luminat să nu fie o insulă într-o cameră întunecată, iar lampa de birou are abajur sau ecranare, nu bec la vedere, și nu se oglindește în ecran. Pentru fereastră, lista licht.de cere protecție solară împotriva orbirii și a reflexiilor: un rulou sau o jaluzea care se trage la jumătate în orele cu soare direct, fără să întunece camera.

Culoarea luminii

Aceeași listă de verificare dă și temperatura de culoare: alb cald, 2.700–3.300 K, pentru lumina de locuit, și alb lumina zilei, peste 5.300 K, pentru concentrare în timpul zilei; seara, cu cel puțin două ore înainte de culcare, doar lumină alb-caldă. Pentru colțul de studiu, soluția comodă este o lampă de birou cu temperatură de culoare reglabilă, pe neutru sau rece după-amiaza și pe cald seara, sau pur și simplu o lampă neutră, între cele două, și lumina caldă a camerei pentru seară. Indicele de redare a culorilor să fie cel puțin Ra 80, ca în lista licht.de, pentru ca lucrul la culori să arate corect. Un dimer pe lampa de birou nu strică, dar nu înlocuiește temperatura de culoare reglabilă.

Prizele de la birou

Legea locuinței cere într-un dormitor minimum 2 prize, 1 comutator și 1 loc de lampă. La un birou cu lampă, laptop, telefon și, mai târziu, monitor, cele două prize ale camerei se consumă pe loc, iar prelungitorul de sub birou devine locul unde se împiedică scaunul. La renovare, peretele biroului primește cel puțin două prize duble la înălțimea blatului, nu la plintă, plus eventual o priză pentru lampa de perete de deasupra. Câte prize se planifică de fapt într-o cameră de copil, cu tot ce se încarcă în ea, este explicat pe site-ul soră, în articolul despre numărul de prize pe cameră. Dacă renovarea nu este la orizont, un prelungitor cu întrerupător, fixat sub blat, cu cablurile strânse pe un canal, este soluția care ține pardoseala liberă.

Ecranul

Laptopul pus direct pe birou obligă copilul să privească în jos și să țină umerii strânși, pentru că ecranul și tastatura sunt lipite. Ghidul OSHA pentru posturile de lucru la calculator cere marginea de sus a monitorului la nivelul ochilor sau puțin sub, la o distanță de 50–100 cm, iar asigurătorul german dă pentru elevi aceeași distanță minimă, 50 cm, și un ecran reglabil pe înălțime, înclinabil și rotibil. Pentru laptop, asta înseamnă un stativ care îl ridică și o tastatură separată, de la vârsta la care copilul lucrează mai mult de o jumătate de oră la ecran; monitorul extern pe un braț reglabil face același lucru pentru școlarul mare, cu laptopul închis.

Ecranul se așază perpendicular pe fereastră, tot după OSHA, ca lumina zilei să nu bată în el și să nu vină din spatele lui; biroul lateral față de fereastră rezolvă ambele dintr-o mișcare. Tableta nu stă pe blat, ci pe un suport înclinat, din același motiv ca laptopul. Reperul de înălțime se reface la fiecare reglare a biroului: ochii copilului urcă, ecranul urcă după ei.

Depozitarea de lângă birou

Blatul rămâne gol dacă fiecare lucru are un loc la o lungime de braț. Deasupra biroului, unul sau două rafturi puțin adânci iau manualele, dicționarul și cutia cu creioane; se montează la o înălțime la care copilul ajunge din picioare, nu din scaun, și se ancorează în perete după tipul peretelui, cum cere autoritatea pentru siguranța produselor pentru orice mobilier care poate cădea. Sub blat, un corp cu sertare pe rotile, scos pe partea opusă genunchilor, ia caietele și rechizitele; pe rotile, pentru că își schimbă locul la fiecare reglare a biroului. Un panou de plută sau o foaie magnetică pe peretele din fața biroului ține orarul, lista de teme și două desene, nu douăzeci.

Ce nu stă la birou: jucăriile, chiar și cele „educative”, care își au locul în zona de joacă, descrisă în articolul despre depozitarea jucăriilor; colecțiile; ghiozdanul, care are un cârlig lângă ușă. Rafturile de deasupra biroului sunt tentante pentru decor, dar fiecare obiect de acolo este unul în plus în câmpul vizual al copilului care încearcă să se concentreze.

Biroul comun din living, pentru cei mici

În primii ani de școală, temele se fac de obicei lângă un adult, nu singur în cameră, și un birou impecabil din camera copilului rămâne nefolosit. Alternativa cinstită este colțul de lucru din living sau din bucătărie: un capăt de masă rezervat la ora temelor, cu un scaun reglabil adus de la birou și o treaptă pentru picioare, o lampă cu clemă pe marginea mesei și o cutie care ține rechizitele și pleacă la loc după. Regulile rămân aceleași, lumina din lateral și de pe partea opusă mâinii, picioarele sprijinite, coatele la nivelul blatului; ce se schimbă este că locul se eliberează pentru cină. Cum se găsește o zonă de lucru într-un living fără să îl ocupe este în ghidul de amenajare a livingului. Biroul din camera copilului rămâne, în această perioadă, locul de desenat și de citit, și preia temele în momentul în care copilul vrea liniște.

Biroul care crește și biroul pentru doi

Un birou se cumpără, în mod realist, de două ori: unul reglabil pentru clasele mici, cu scaun cu treaptă, și unul la dimensiune de adult, de cel puțin 80 cm adâncime, când apare monitorul și copilul se apropie de înălțimea la care blatul de adult este corect. Prima cumpărătură se poate sări, dacă se alege de la început un birou de adult reglabil pe înălțime, pe cremalieră sau electric, cu scaun reglabil și treaptă; soluția costă mai mult la început și nu se mai repetă. Ce merită să fie reglabil și ce nu este discutat în articolul despre mobilierul care crește.

Pentru doi copii în aceeași cameră, un blat lung de perete, pe toată lățimea ferestrei, cu două scaune și două lămpi, ocupă mai puțin decât două birouri și dă fiecăruia o jumătate clară; separarea se face cu un raft pe mijloc sau cu lămpi pe părți diferite. Un singur blat înseamnă însă o singură înălțime: la copii cu diferență mare de statură, se rezolvă cu scaune reglate diferit și cu treaptă pentru cel mic, sau cu două birouri separate. Toate variantele, cu avantajele lor în camera mică, sunt în articolul despre camera pentru doi copii.

Greșeli frecvente

• Biroul de adult pentru un copil de clasa întâi, cu scaunul ridicat ca să compenseze și picioarele în aer.
• Fereastra în spatele copilului, care se oglindește în ecran și pune umbra lui pe caiet.
• Lampa pe partea mâinii cu care scrie, cu umbra mâinii pe rând.
• Doar lampa de birou aprinsă, într-o cameră altfel întunecată.
• Laptopul direct pe blat, fără stativ și tastatură separată, la ore întregi de lucru.
• Biroul cu fața la pat și la jucării, cu zona de joacă în câmpul vizual.
• Două prize pentru toată camera și un prelungitor sub birou.
• Blatul plin de obiecte permanente, în loc de rafturi și sertare la o lungime de braț.